Ok, prima incercare nu mi-a reusit. Nu suna a mine, nu suna a io, nu o cunosc pe asta care a scris si o vreau afara din blogul meu.
Incep sa cred ca sunt maniaco-depresiva. Acum trei randuri eram in cacat pana la gat, iar acum ma gandesc ce zi frumoasa. Ce zi frumoasa sa dai niste picioare in ce apuci. Ma termina linistea asta din jurul meu, toata frumusetea de 2 franci si lipsa oricarei intamplari, oricat de nesemnificativa.
Aici nu se intampla nimic. Daca vrei liniste, sa fii izolat si plictisit, emigreaza in Elvetia.
Cand am pus piciorul aici ma intrebam cum de astia au cea mai mare rata de sinucideri.
Hahahaa!
Cred totusi ca nu e vina Elvetiei, ci e vina mea. Ca doar n-o sa faca Elvetia chestii pentru mine.
Pentru inceput as putea sa privesc partile frumoase: spre exemplu, intotdeauna mi-am dorit ca Romania sa fie o tara civilizata, cu oameni educati, care isi arunca gunoiul unde trebuie. Ba chiar mi-am dorit sa recicleze. Ei, aici pot. Asa ca ma duc sa arunc sticlele de plastic si cutiile de bere.
Unde le e locul.
vineri, 22 aprilie 2011
Azi dimineata mi-am amintit ca pe undeva am un blog abandonat.
Initial am vrut sa fac altul, vazand ce stupiditati am scris, dar m-am razgandit, intr-o incercare (probabil esuata) de a ma resemna ca sunt patetica cateodata.
Acum sunt mai patetica decat oricand.
Vreau sa vad daca scrisul are vreun efect asupra mea. Daca ma face sa ma simt altfel.
In ultimii ani nu am scris nimic in afara de niste headline-uri lamentabile si niste vorbe-n vant, citite probabil de niste consumatori cu vieti umplute cu produse de pe raft.
Pentru ca postul asta e totusi despre mine, nu o sa vorbesc despre vietile de rahat ale altora, ci despre a mea.
Despre cum poti sa cazi din al noualea cer la 3 metri sub pamant.
E ceva distanta, asa ca doare.
Stand cu ochii in tavan mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa spun lucrurilor pe nume.
Poate asta e un inceput.
Am mai realizat ca ultimii ani au fost un haos fara nimic substantial. Ca de fapt nu sunt in stare sa fac nimic concret. Ca sunt in pom si pomu-n aer. Ca nu gandesc. Ca ii cunosc pe altii mai bine decat ma cunosc pe mine. Ca m-am pierdut undeva.
Incerc sa imi amintesc unde m-am vazut ultima data si nu pot.
Ma gandesc ca poate ar trebui sa vorbesc cu cineva despre asta dar nu am chef.
Cred ca in loc sa evoluez, regresez.
Initial am vrut sa fac altul, vazand ce stupiditati am scris, dar m-am razgandit, intr-o incercare (probabil esuata) de a ma resemna ca sunt patetica cateodata.
Acum sunt mai patetica decat oricand.
Vreau sa vad daca scrisul are vreun efect asupra mea. Daca ma face sa ma simt altfel.
In ultimii ani nu am scris nimic in afara de niste headline-uri lamentabile si niste vorbe-n vant, citite probabil de niste consumatori cu vieti umplute cu produse de pe raft.
Pentru ca postul asta e totusi despre mine, nu o sa vorbesc despre vietile de rahat ale altora, ci despre a mea.
Despre cum poti sa cazi din al noualea cer la 3 metri sub pamant.
E ceva distanta, asa ca doare.
Stand cu ochii in tavan mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa spun lucrurilor pe nume.
Poate asta e un inceput.
Am mai realizat ca ultimii ani au fost un haos fara nimic substantial. Ca de fapt nu sunt in stare sa fac nimic concret. Ca sunt in pom si pomu-n aer. Ca nu gandesc. Ca ii cunosc pe altii mai bine decat ma cunosc pe mine. Ca m-am pierdut undeva.
Incerc sa imi amintesc unde m-am vazut ultima data si nu pot.
Ma gandesc ca poate ar trebui sa vorbesc cu cineva despre asta dar nu am chef.
Cred ca in loc sa evoluez, regresez.
vineri, 20 martie 2009
Blestemul Periutei de Dinti
cand belelele tale au ceva in comun
ar trebui sa te gandesti ca
aia e cauza.
de cate ori se schimba datele problemei
viata
care pare ok
sau macar ca merge spre ok
si se duce
se duce nici eu nu stiu unde
si mereu dispare cand imi sau iti iau o periuta de dinti
mi-am schimbat jobul?
normal ca am nevoie de o periuta de dinti
la birou
ca sa fim fresh
fresh o data si apoi
sa nu mai fim deloc
si acasa
si dispare
ce era prin preajma
ca intr-un final sa dispara si periuta de dinti
la cos
unde e locul ei.
ar trebui sa te gandesti ca
aia e cauza.
de cate ori se schimba datele problemei
viata
care pare ok
sau macar ca merge spre ok
si se duce
se duce nici eu nu stiu unde
si mereu dispare cand imi sau iti iau o periuta de dinti
mi-am schimbat jobul?
normal ca am nevoie de o periuta de dinti
la birou
ca sa fim fresh
fresh o data si apoi
sa nu mai fim deloc
si acasa
si dispare
ce era prin preajma
ca intr-un final sa dispara si periuta de dinti
la cos
unde e locul ei.
joi, 19 martie 2009
Teoria pilafului
Am fost la cantina la Veterinara si am mancat pilaf.
Un pilaf sincer, care mi-a spus povestea lui furculita cu furculita.
A fost facut odata de unul, care si-a chemat vecinii la masa si de atunci au facut si ei si altii si altii si altii.
Pilaful e bun ca e gata-facut. Adica e inventat.
Pilaful e o conventie.
La fel ca sarmalele. Sau ca painea.
Sau ca tot bullshit-ul asta care se cheama realitatefuckin'cotidiana.
O fi bine, n-o fi bine, pe mine nu ma interesa pana sa mi se intample asta.
Pana sa imi dea pilaful una peste gura si sa-mi zica FA SI TU CEVA DIN MINE.
Sau din tine.
Sau din orezul asta care a mai ramas.
Fa ceva nou. Ceva bun.
FA UN TORT DE OREZ SI ORNEAZA-L CU PAPADII. SI SERVESTE-L CA PE O DELICATESA.
Si la ultima furculita mi-a zis sa ma uit in jur si sa ma intreb daca asta e. Pai e, dar nu neaparat.
Si am vazut ulterior ca pana si tu mananci pilaf.
Si nici macar nu iti place.
Un pilaf sincer, care mi-a spus povestea lui furculita cu furculita.
A fost facut odata de unul, care si-a chemat vecinii la masa si de atunci au facut si ei si altii si altii si altii.
Pilaful e bun ca e gata-facut. Adica e inventat.
Pilaful e o conventie.
La fel ca sarmalele. Sau ca painea.
Sau ca tot bullshit-ul asta care se cheama realitatefuckin'cotidiana.
O fi bine, n-o fi bine, pe mine nu ma interesa pana sa mi se intample asta.
Pana sa imi dea pilaful una peste gura si sa-mi zica FA SI TU CEVA DIN MINE.
Sau din tine.
Sau din orezul asta care a mai ramas.
Fa ceva nou. Ceva bun.
FA UN TORT DE OREZ SI ORNEAZA-L CU PAPADII. SI SERVESTE-L CA PE O DELICATESA.
Si la ultima furculita mi-a zis sa ma uit in jur si sa ma intreb daca asta e. Pai e, dar nu neaparat.
Si am vazut ulterior ca pana si tu mananci pilaf.
Si nici macar nu iti place.
