vineri, 22 aprilie 2011

Ok, prima incercare nu mi-a reusit. Nu suna a mine, nu suna a io, nu o cunosc pe asta care a scris si o vreau afara din blogul meu.

Incep sa cred ca sunt maniaco-depresiva. Acum trei randuri eram in cacat pana la gat, iar acum ma gandesc ce zi frumoasa. Ce zi frumoasa sa dai niste picioare in ce apuci. Ma termina linistea asta din jurul meu, toata frumusetea de 2 franci si lipsa oricarei intamplari, oricat de nesemnificativa.

Aici nu se intampla nimic. Daca vrei liniste, sa fii izolat si plictisit, emigreaza in Elvetia.
Cand am pus piciorul aici ma intrebam cum de astia au cea mai mare rata de sinucideri.
Hahahaa!

Cred totusi ca nu e vina Elvetiei, ci e vina mea. Ca doar n-o sa faca Elvetia chestii pentru mine.

Pentru inceput as putea sa privesc partile frumoase: spre exemplu, intotdeauna mi-am dorit ca Romania sa fie o tara civilizata, cu oameni educati, care isi arunca gunoiul unde trebuie. Ba chiar mi-am dorit sa recicleze. Ei, aici pot. Asa ca ma duc sa arunc sticlele de plastic si cutiile de bere.
Unde le e locul.
Azi dimineata mi-am amintit ca pe undeva am un blog abandonat.
Initial am vrut sa fac altul, vazand ce stupiditati am scris, dar m-am razgandit, intr-o incercare (probabil esuata) de a ma resemna ca sunt patetica cateodata.

Acum sunt mai patetica decat oricand.

Vreau sa vad daca scrisul are vreun efect asupra mea. Daca ma face sa ma simt altfel.
In ultimii ani nu am scris nimic in afara de niste headline-uri lamentabile si niste vorbe-n vant, citite probabil de niste consumatori cu vieti umplute cu produse de pe raft.

Pentru ca postul asta e totusi despre mine, nu o sa vorbesc despre vietile de rahat ale altora, ci despre a mea.

Despre cum poti sa cazi din al noualea cer la 3 metri sub pamant.
E ceva distanta, asa ca doare.

Stand cu ochii in tavan mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa spun lucrurilor pe nume.

Poate asta e un inceput.

Am mai realizat ca ultimii ani au fost un haos fara nimic substantial. Ca de fapt nu sunt in stare sa fac nimic concret. Ca sunt in pom si pomu-n aer. Ca nu gandesc. Ca ii cunosc pe altii mai bine decat ma cunosc pe mine. Ca m-am pierdut undeva.

Incerc sa imi amintesc unde m-am vazut ultima data si nu pot.
Ma gandesc ca poate ar trebui sa vorbesc cu cineva despre asta dar nu am chef.

Cred ca in loc sa evoluez, regresez.