Urc scari in fiecare zi.
Cobor scari in fiecare zi.
Treapta cu treapta cu treapta cu treapta...
Si nu mi se pare nimic neobisnuit, interesant, fascinant... cu atat mai putin terifiant. Stiu, nici nu e.
Mi-e frica de scari doar in vis.
Si visele astea au inceput sa apara din nou.
Mi-e frica sa cobor, mi-e frica sa urc, tremur de frica si imi vine sa ma asez si incep sa plang cand vad scari. Trepte. Fara nicio balustrada. Multe trepte sub care parca zici ca e o prapastie. Nu e, clar. Sunt niste simple trepte de care mi-e frica mai rau decat orice pe lumea asta.
In realitate am rau de intaltime. Dar de inaltime serioasa, nu asa, de doua-trei trepte. Desi mi-e extrem de frica, niciodata nu cad.
Dar mereu ma trezesc lovita.
